Djordje Balasevic - Ljubio sam snašu na salašu
E, baš sam onomad razmislj'o od čega pravidu tambure, pa sam pit'o i, i Mitu, i Proku, i onog Mileta Devića, birtaša, zna li kogod, pa niko nije znao da mi kaže. A onda mislim, na posletku, nije to baš tako zdravo ni važno. Jer, evo, i ova moja tambura, i stara i bog zna kakva, i zvoni i zveči, a opet svira. Pa ću probati sada na njoj da vam odsviram, pa mog'o bih kas'ti da ispripovedam šta mi se jedared desilo kad sam išao u Iđoš na vašar, a još sam deran bio.
Krenem ti ja jedared u Iđoš, bio tamo neki vašar. Sad, jel' vašar, jel' sajam, baš ne mogu tačno da se setim. Al' šta bilo da bilo, baba mi je dao nešto novaca, šta sam ja onda mogao imati, jedno osamnaest, devetnaest godina, uveliko sam se momčio već po sokacima, pa mi je baba rekao: "Na sine para, idi u Iđoš i kupi kakvog lepog konja. Ne marim kakvog, sad, jel' ždrepca, jel' pastuva, jel' ajgira, samo kobile nemoj!" E baš tako mi je rekao. Baba nikad nije mlogo baš voleo kobile. Sad sam ga i ja razum'o, otkad sam odrastao.
I tako sam krenuo, pa sam hteo nekom prečicom, preko polja. Nisam se setio onog što kažu: preko preče - naokolo bliže. Ono bilo letno doba, što bi kaz'li Englezi, Summer time, when the living is easy, tu negde preobraženije, mož' biti tako, devetnaesti, dvadeseti avgust mesec. Sunce odskočilo, podne, a od tog druma ni traga ni glasa. Kanda da sam zalutao. Bogami, kanda da sam zalutao. A gladan i žedan i umoran. Još mi je mati kazla: "Ponesi štagod za jelo". "Ta", reko, "mani mati, naopako, šta ću nosit, tu za dva sata, časom ću ja". Al', vraga, baš mi je falilo.
I vidim, neki salaš se beli u senci oraja. Sad, jesu l' bili kokosovi oraji ili kakvi drugi, to ne mogu da se setim, al', reko', 'ajd da svratim, sad što, šta me košta? Valjda će mi dati parče 'leba i masti i malo aleve paprike odgore, pa ondak čašu vode, a nad'o sam se i kakav tanak špricer, što Mađari kažu "Hozsu lepes", a to na mađarskom znači "dugačak korak".
I kad sam došao na taj salaš, prvo što sam video, na astalu cipovka 'leba bela, vidilo se da je frižak, onako, reš malko. A po avliji svuda trčidu pilići, brojleri oni što se zovu. Lepo i dan - danas vidim kako onako po avliji se muvaju levo - desno. Odškrinita vrata od pušnice. A tu... E, divota jedna! Odma' ogladnim kad se toga setim. Šunke, slanine, a znaš koje slanine? One 'nako što ima red slanine pa red šunke, pa red slanine pa red šunke, pa tako jedno pet - šest puta, ti redovi. Pa ondak, ondak džigernjače, pa švargle, pa krvavice... A dole jedno plekano bure puno čvaraka i droždina. Što bi kaz'li Japanci, ikebana, prava ikebana. Ništa mene to nije, što bi kazl'o, onako, taklo, iako sam bio gladan k'o vrag. E, već neka plava snaša što se muvala levo - desno po avliji i 'ranila već pomenute, one - piliće... Da sam tada im'o kuću i njivu,
pet - šest svinja i bar jednu kravu,
i avliju, u njoj jabuku il' šljivu
uz'o bih tu snašu plavu. Pitam: "Jel', di su ti baba i mati?"
Ona reče mi ovako:
"Baba do utorka neće da se vrati,
a s materom ćemo lako!" Pa, da te ne slažem, za jedno frtalj sata, u vr' glave... Ljubio sam snašu na salašu, strasno,
beše mirisna k'o majska ruža.
Rekla mi je konačno, al' suviše kasno,
kako ima brkatog muža. Tek tad videh iza plasta sena
s nekim vilama muža njena.
On mi reče: "Jel' ti, vandrokašu,
pušćaj o'ma moju snašu!" A pre toga, sad, jel' sekundu, jel' dve, ne znam... Ljubio sam snašu na salašu, strasno,Djordje Balasevic - Ljubio sam snašu na salašu - http://ru.motolyrics.com/djordje-balasevic/ljubio-sam-snasu-na-salasu-lyrics-romanian-translation.html
beše mirisna k'o majska ruža.
Rekla mi je konačno, al' suviše kasno,
kako ima brkatog muža. Od tog doba u vasioni su se odigrale mloge neverovatne pojave. Eto, baš onomad sam čitao, ta Kohoteklova kometla, i sve te zvezde sas repom, pa ondak onaj Bermudski troug'o 'di na čudan način nestajadu silni avioni i brodovi. Tol'ko brodova nestalo tamo da se ja već malko brinem i za Slavonski Brod da mu se šta ne desi. Pa ondak Rusi u kosmosu, pa, ne znam, Amerikanci u kosmosu, pa Kinezi u kosmosu, pa Bogićević u Ko... Pa svi u kosmosu. Čudo jedno!
A to sam sve kaz'o samo da bi malko ilustrovao, ovako, ta mistika i to, šta se sve dešava, jer ja šta god sam zamišlj'o, šta god sam sanjao, to sve mi se ostvarilo. Sve mi se baš ostvarilo. Eto, onomad mi baš umro tetak, iz Gospođinaca, i ostavio mi dvanaest jutara zemlje, ritske, znaš kakve? Kažu navodnjavaj, ne znam, đubri, prskaj, ovo, ono, 'ibridi... Ma kakvi, znaš kakva je ovo zemlja? Tu kad bi dugmad posej'o opet bi nešto viklo. Ja ti kažem - tu bi mog'o sejati i kikiriki, i artičokle, ondak ono, ono drvo što crnci pravidu lebac od njega. I, čudo jedno, pa sve bi tu izraslo. Takva zemlja.
A u selu - dve kuće. Jedna baš na glavnom sokaku. Da ti ne kažem ni kako se zove sokak, ni koji je broj od kuće, al' kad dođeš, odma' ćeš videti. Odma', odma' se to vidi. Eej, šest pendžera sas ulice, od toga četiri kibicfensteri, pa onako, kad metnem muškatle, a zimi kad nema nikakvog drugog cveća, ondak one zimske ruže, sitne, one žute, što lepo onako mirišu, pa divota da ljudi prolaze pa sve gledaju pa govore: "Ju što je lepo, ju što je divno!", i još svašta govore. Kako i ne bi. Druga kuća mi tu, čelo crkve, isto na lakat, isto je lepa i puna k'o oko, samo što je sa slamenim krovom. Al' ne mari, tu mi sad baba živi i mati.
A salaš, e, pitaš kol'ki mi je. Ne bih ti mog'o kaz'ti kol'ki je. I ja sam voleo da znam pa sam onomad zvao geometra, čak iz Segedina da izmeri al' nije mogao siroma', na polak se onesvestio. Eto. Ne može to odjedared. Al' evo, da uzmeš konja ujutru, al' dobrog konja, pa uzjašeš pa jašeš, i, jašeš i jašeš, do uveče, znaš, i uveče i tebi i konju dosta, i mislite, "Gdi smo i krenuli da jašemo?" - a još ste na mom salašu. Eto, tol'ki je.
U štali - šest konja. četir' ova, sto ih pređem, sad, jel' u taljige jel' kad orem, ili tako štagođ. A dva bela, ona paradoša, samo kad je, kad su neki svečari, jel' u zimu, tu tako oko Svetog Jovana, kad ih upregnem u saonice, pa s praporcima, pa - divota jedna.
Krava imam petnaest komada i to simentalke, one 'olandske. Znaš kakve su? K'o iz opateke da su izašle. Da staneš pa da gledaš, da kažeš: "E, ove sigurno nosidu tetrapak mleko!", takve su. A nije, nose obično mleko k'o i naše krave, samo što su takve čiste, k'o sa čokolade, sa onih slika, mlečne čokolade i tako, divota jedna.
Svinja imam dvajes'-pet komada jorkšir i dvajes'-pet komada, sad, jel', berkšir il' bert lankaster, ne znam, uvek tu brkam od ta dva imena. Pa imam nešto i mangurica, imam i prasica. Živine? Tol'ko živine nisi vid'o. Da naranim polak Afrike. Znaš šta je: ćuraka i moraka i pataka i gusaka, jesam još štagod zaboravio - svejedno, imam svega. Pa to sam probao sas digitronom da izbrojim kol'ko imam pa mi iskočio osigurač, ne mož'! Al' vidi ovako, na primer: nekad se probudim, pogledam kroz pendžer, pa reko': "Ju, sneg pao!", znaš, beli se salaš. Pa ondak mislim, pa ne može biti sneg, naopako, letno doba, kakvi sneg?! A ono - jaja po salašu! I ne možeš skupiti. Unajmim mobu da skuplja jaja, pa ne može, dok skupim, opet polak mućkovi.
Imam nešto i novaca, nije da nemam. Ne bi voleo o tom da pričam, kol'ko imam i gdi ih držim.
Samo, znaš, da ti kažem o'ma', slabo meni vajda od svega toga što sam ti nabrojao. Znaš, kad tako nekad uleto, kad opali kakva omorina, a ja se prevrćem levo - desno po onoj dunji, pa ne mogu da zaspim, znaš, pa onda izađem na kong, pa sednem na basamke, pa gledam u zvezde i mislim: "Otac mu i te zvezde, kol'ko toga ima - ne možeš to ni izbrojati, čudo jedno!" Da!
E, viž, ondak se s mlogo tuge setim... Ljubio sam snašu na salašu, strasno,
beše mirisna k'o majska ruža.
Rekla mi je konačno, al' suviše kasno,
za tog njenog brkatog muža.
(Eh, da ga je tamni vek moj zacrnio, kad sam ga i video i kad je došao i sve... A sad, šta bilo da bilo...)
Djordje Balasevic - Am sărutat-o pe noră la sălaş (Румынский перевод)
Ei, tocmai m-am gândit din ce fac chitarele, şi i-am întrebat şi pe Mita şi pe Proca şi pe acel Milet Devici birtaşul, ştie cineva, dar nimeni n-a ştiut să-mi spună. Şi atunci mă gândesc, la urma urmei, nici nu-i aşa de important. Că, uite, şi chitara asta a mea, şi veche şi Dumnezeu ştie cum facută, şi sună şi se aude dar iarăşi cântă. Şi-o să încerc acum la ea să vă cânt, sau aş putea spune să vă povestesc ce mi s-a întâmplat odată când am fost la Igioş la târg şi încă eram un ştrengar.
Plec odată la Igioş, era acolo un târg. Acuma, oare târg, oare bâlci chiar nu-mi pot aduce exact aminte. Dar ce-a fost a fost, bunica mi-a dat ceva bani, cât am putut eu să am atunci, undeva optsprezece, nouăsprezece ani, deja ajunsesem flăcău pe uliţe, şi bunica mea a spus: "Na fiule bani, du-te la Igioş şi cumpără un cal frumos. Nu contează de care, acuma ori mânz, ori armăsar numai iapă să nu cumperi!" Ei chiar aşa mi-a spus. Bunicii niciodată nu i-au prea plăcut iepele. Şi acuma am înţeles-o, de când am crescut.
Şi aşa am pornit, şi am vrut s-o iau pe o scurtătură, peste câmp. Nu mi-am amintit de cum se zice: pe scurtătură - mai aprope pe ocolite. Era vara, cum ar spune englezii, "Summer time, when the living is easy", undeva pe la Schimbarea la faţă putea fi chiar nouăsprezece, douăzeci luna august. Soarele s-a ridicat, amiaza, iar de drumul ăla nici urmă. Oare cât am hoinărit. Doamne, cât am hoinărit. Şi flămând şi setos şi obosit. Şi încă mi-a spus mama! "Ia ceva de mâncare cu tine.", "Da", zic, "dă-o încolo mamă, ce să iau, în două ceasuri am venit". Dar pe dracu, chiar mi-a lipsit. Şi văd că se iveşte un sălaş în umbra nucilor. Acuma, erau cocotieri sau de altfel de nuci, asta nu pot să-mi amintesc, dar zic, hai să mă abat, acuma ce, ce mă costă? Poate o să-mi dea o bucată de pâine şi unsoare şi-un pic de boia pe deasupra, după aia un pahar de apă, şi speram şi la un şpriţ uşor, pe care ungurii îl numesc "Hozsu lepes", şi asta pe ungureşte înseamnă "pas lung".
Şi când am ajuns la acel sălaş, prima dată am văzut pe masă o pâine albă, se vedea că e rumenă, aşa, pâine caldă. Şi prin curte peste tot alergând pui, Broiler cum se numesc. Frumos îi văd şi-n zi de azi cum se mişcă prin curte stânga - dreapta. Întredeschisă uşa de la afumătoare. Şi acolo... ei, minunăţie! Imediat mă ia foamea când îmi amintesc de asta. Şuncă, slănină, dar şti de care slănină? De-aia care are un strat de slănină apoi un strat de şuncă, şi aşa de cinci - şase ori straturile astea. Apoi caltaboşi, tobă, sângereţi...Iar jos un butoi de tablă plin de jumeri în untură. Cum ar spune japonezii, ikebana, adevărată ikebana. Nimic din astea nu m-a atins, cum se spune, pe mine chiar dacă eram flămând ca un drac. Ei, dar o noră blondă care se mişca stânga - dreapta prin curte şi hrănea deja pomeniţii pui...
Dacă atunci aş fi avut o casă şi-un teren,
Cinci - şase porci şi măcar o vacă,
şi curte, în ea un măr sau un prun
aş fi luat-o pe nora blondă.
Întreb: "Deci, unde-ţi sunt bunica şi mama? "
Ea îmi spune aşa:
"Bunica până marţi nu se întoarce,
iar cu mama o să fie uşor!"
Dar, să nu te mint, un sfert de oră, ameţit...
Am sărutat-o pe noră la sălaş, cu patimă,
era parfumată ca un trandafir de mai.
Mi-a spus în sfârşit, dar suficient de târziu,
că are un soţ mustăcios.
Abia atunci văd după căpiţă o umbră,
cu o furcă pe şoţul ei.
El îmi spune: "Hei, tu, vagabondule,
las-o imediat pe nora mea!"
Dar înainte de asta, acuma, o secundă sau două...
Am sărutat-o pe noră la sălaş, cu patimă,Djordje Balasevic - Ljubio sam snašu na salašu - http://ru.motolyrics.com/djordje-balasevic/ljubio-sam-snasu-na-salasu-lyrics-romanian-translation.html
era parfumată ca un trandafir de mai.
Mi-a spus în sfârşit, dar suficient de târziu,
că are un soţ mustăcios.
Din vremea aia în galaxie se jucau multe arătări incredibile. Uite, chiar acuma am citit de cometa Kohoteclova, si toate stelele alea cu coadă, şi atunci acel triunghi al Bermudelor unde într-un mod misterios dispar avioane şi vapoare puternice. Atâtea vapoare au dispărut acolo că mă îngrijorez puţin şi pentru Slavonski Brod să nu i se întâmple ceva. Atunci ruşii în cosmos, nu ştiu, americanii în cosmos, Chinezii în cosmos, Boghicevici în cos... Toţi în cosmos. Mare minune!
Am spus astea doar ca să ilustrez un pic, aşa, misticismul şi astea, tot ce se întâmplă, pentru că eu tot ce mi-am închipuit, tot ce am visat, toate mi s-au împlinit. Toate chiar mi s-au împlinit! Uite, tocmai mi-a murit un unchi din Gospodinaţ, şi mi-a lăsat doisprezece acrii de pământ roditor ştii de care? Zic udă-l, nu ştiu, îngrăşăminte, stropeşte, aia, aialaltă, hibrizi. De unde, ştii cum e pământul ăla? Acolo dacă un nasture ai semăna imediat ar răsării ceva. Îţi spun, acolo poţi să semeni şi caramele, atunci ăla, pomul ăla de fac negrii pâine din el. Şi minune, toate ar răsării. Aşa pământ.
În sat - două case. Una chiar pe strada principală. Să nu-ţi spun nici cum se numeşte strada nici care-i numărul casei şi când vii, imediat o s-o vezi. Imediat, imediat se vede. Ei, şase ferestre la stradă din care patru "chibiţfenster", aşa, atunci când pun muşcate, iar iarna atunci când nu există nicio altă floare, atunci acei trandafiri de iarnă, mici, ăia galbeni care miros frumos, şi minunăţie când trec oamenii şi toţi se uită şi vorbesc: "Uite ce frumos îi, uite ce minunat îi" şi câte mai vorbesc. Cum n-ar vorbi. A doua casă mi-e în faţa bisericii, tot pe colţ, la fel e frumoasă şi plină ochi, numai că e cu acoperiş de paie. Dar nu contează, acolo trăiesc bunica şi mama.
Si sălaşul, ei, mă întrebi cât mi-e de mare. N-aş putea să-ţi spun cât e. Şi eu am vrut să ştiu şi am chemat un topograf chiar de la Szeged să măsoare dar n-a putut săracul, la jumătate s-a încurcat. Iaca, n-a putut din prima. Dar uite, să iei un cal dimineaţa, dar un cal bun, să-l iei şi să călăreşti până seara şi seara când ţi-e destul şi ţie şi calului şi te gândeşti: "Unde am şi plecat să călărim?" încă sunteţi pe sălaşul meu. Uite, atâta e.
În grajd şase cai, patru din ăia de care-i leg la căruţă sau cînd ar, sau din astea. Şi doi albi, din ăia de paradă, numai când e, când sunt sărbători, sau iarna, atunci la sfântul Ion, când îi înham la sanie, şi cu zurgălăi, minunăţie.
Vaci am cincisprezece bucăţi, Simmental, din alea olandeze. Ştii cum sunt? Ca şi cum au ieşit din farmacie. Să stai să te uiţi şi să zici: "Ei, astea sigur au lapte ambalat!" aşa sunt. Dar nu-i adevărat, au lapte obişnuit ca şi toate vacile numai că sunt aşa curate, ca de la ciocolată, din pozele alea, ciocolată cu lapte, minunăţie.
Porci am douăzeci şi cinci de bucăţi Yorkshire şi douăzeci şi cinci de bucăţi, acuma e Berkshire sau Burt Lancaster, nu ştiu, întotdeauna încurc aceste două nume. Am şi ceva purcei. Păsări? Atâtea păsări nu ai văzut. Să hrănesc jumătate de Africa. Ştii de care: curci şi raţe şi gâşte, am uitat oare ceva - tot una, am de toate. Am încercat cu calculatorul să le socotesc cîte am dar mi-a sărit siguranţa, nu merge! Vezi aşa, de exemplu, câteodată mă trezesc, mă uit pe geam şi zic: "Uite ce zăpadă o căzut!", ştii s-a albit sălaşul. După aia mă gândesc, nu poate fi zăpadă, dă-o încolo, e vară, ce zăpadă?! Atunci sunt ouă pe sălaş! Şi nu poţi să le aduni. Tocmesc clacă să adune ouăle, dar nu se poate, cum adunăm, iar se pun fără să auzi.
Am şi ceva bani, nu e că nu am. Nu aş vrea să vorbesc despre asta, câţi am şi unde îi ţin.
Dar stii, să-ţi spun atunci, slabă împlinire pentru mine din toate aste câte le-am enumerat. Ştii, cănd câteodată vara, când e câteo caniculă, şi eu mă răsucesc stînga - dreapta sub plapuma aia, şi nu pot să adorm, şi ies în pridvor, mă aşez pe trepte, mă uit la stele şi mă gândesc: "Mama lor de stele, câte sunt nu poţi nici să le numeri, mare minune!" Da! Ei vezi atunci cu multă tristeţe îmi aduc aminte:
Am sărutat-o pe noră la sălaş, cu patimă,
era parfumată ca un trandafir de mai.
Mi-a spus în sfârşit, dar suficient de târziu,
despre soţul ei mustăcios.
(Ei, să-l negrească ceasul rău când l-am văzut şi când a venit şi tot... Acuma ce-a fost a fost...)