Ombladon - Dacă pozele ar vorbi
Dimineața mă trezesc, nu pot să zâmbesc
Într-o oglindă veche, spartă, în care mă privesc,
Totu-i jegos, stau pe pat, afară-i înnorat. Detest
Tot ce am în jur, sunt încordat, viața-i un test. Ies grăbit din casă, iar în gura liftului
Dau cu piciorul câinelui din scara blocului,
Dă să mă muște, mă feresc, mă gândesc
La multe întrebări pus în fața oglinzii nefiresc. Copiii visează ca și noi când
Stăteam la cozi la unt, cu pantalonii rupți în fund,
sperând, la mai bine visam. Oricum,
N-avem nici jumatate din ce ne doream. Anii trec, anii repede trec,
Și-au rămas tot mai puțini cei care te-nțeleg,
Te târăști cu greu prin viață, zilele le numeri și zbieri
Că timpul trece greu atunci când suferi. [Refren: (x2)]
Dacă pozele-ar vorbi, amintirile ar fi vii,
Am ști iar ce gândeam când eram copii,
Probabil poza ta din ramă ți-ar șopti:
"Știi, nu ești ce-mi doream să fii." Alergăm prin lume plini de spume,
Nu ne arde nici de glume
Când vine vorba de zilele bune,
Deja s-au dus la dracu' speranțeleOmbladon - Dacă pozele ar vorbi - http://ru.motolyrics.com/ombladon/daca-pozele-ar-vorbi-lyrics-english-translation.html
Grijile ne naruiesc încet visele Unu-și face temele, unu-și sparge venele,
Unu' numără lovelele, altu' belele,
Toate problomele puse cap la cap, de fapt,
În nici un cap de om, oricât ar fi de apt, nu încap. Nu-ți place să stai la mâna altora, nici mie,
Te-ai saturat să scrii CV-uri și totuși mâna scrie,
Că n-o să meargă nici acum ești convins,
Încearcă să nu uiți când erai copil ce ți-ai promis. [Refren: ... (x2)] Inima se rupe, îți plânge sufletul,
Acum doar în poze îți mai vezi zâmbetul,
Ai albit, ești nefericit, falit,
Te uiți la poza în care ai remarcat primul rid. Greșelile pe care le-ai făcut în viață te costă,
Fără ripostă, trăiești o viață anostă,
Te îneci în alcool, toți banii în tine îi torni,
Ai ajuns să fii treaz doar atunci când dormi. Ești exact ca tatăl tău când îl priveai cu ochi răi,
Cu aceiași ochi te văd pe tine acuma copii tăi,
Ești mulțumit sau nu, asta o știi doar tu,
Fii sincer cu tine măcar acum. Ai multe de spus, aș vrea să te-ascult, tată,
Dar am călcat și eu pe urmele tale înc-o dată,
Urează-mi noroc, că vreau să fac ceva în viață,
Te las liniștit în lumea ta de gheață. [Refren: ... (x2)]
Ombladon - If photos could talk (Dacă pozele ar vorbi ) (Английский перевод)
I wake up in the morning, I cannot smile
To the old, broken mirror in which I look.
Everything is dirty, I'm laying on the bed, it's cloudy outside. I hate
All around me, I'm tensed, life is a test.
In a hurry, I get out of the house, and at the lift's doors,
I kick the dog on the staircase.
It tries to bite me, I fend, I'm thinking
About many questions unnaturally asked in front of the mirror.
The children dream just like we did when
We would stay in line for butter, with our pants ripped in the back,
Hoping, dreaming of better times. Anyway,
We don't have at least half of what we wanted to have.
The years go by, they go by fast,
And those who are able to understand you are getting fewer,
You crawl through life with difficulty, you count the days and you're screaming
That times passes slow when you are suffering.
Chorus:
If photos could talk, the memories would be alive,
We would know again what our thoughts were when we were kids,
Your picture in the frame would probably whisper to you:
"You know, you're not what I wanted you to be."
We run through the world, full of anger,
We are not in the mood for jokes
When it comes to the good days,
The hopes have already gone to hell,Ombladon - Dacă pozele ar vorbi - http://ru.motolyrics.com/ombladon/daca-pozele-ar-vorbi-lyrics-english-translation.html
Worries slowly destroy our dreams.
One is doing his homework, one is cutting their veins open,
One is counting the money, another one - the troubles,
All the problems, if put together, in fact
Could not be fit into no one's head, no matter how able it is.
You don't like to depend on someone else, me neither,
You're sick of writing CVs but your hand keeps on writing,
You're convinced that it won't work this time either,
Try to not forget the promises you made to yourself when you were a child.
Chorus:...
The heart is breaking, your soul is crying,
Now, you can see your smile in photos only,
You've grown grey, you're unhappy, broke,
You look at the photo where you noticed your first wrinkle.
The mistakes you made in your life will cost you,
Without rebuff, you lead a pointless life,
You drown yourself in alcohol, you drink away all your money,
You've ended up being awake only when sleeping.
You are exactly like your father when you looked crookedly at him,
Your children see you through the same eyes now,
Whether you are happy or not - you're the only one who knows,
Be honest with yourself, at least now.
You have a lot to say, I would like to listen to you, father,
But I've followed your footsteps once more,
Wish me luck, because I want to do something in my life,
I'm leaving you in peace in your world made of ice.
Chorus:...